Peste 30 de studenți încep cursurile la primul Program de formare profesională continuă în domeniul agricol „Management în Agribusiness” din Republica Moldova. Timp de 2 ani, cu ajutorul mentorilor locali și internaționali, studenții își vor completa cunoștințele în următoarele domenii: digitalizarea agriculturii, management, marketing, economie, strategii de afaceri, securitate alimentară, siguranța alimentelor și altele.

„Lansarea procesului de instruire continuă în cadrul programului AgriMBA – „Management în agrobusiness” este un imperativ al timpului. Aceste module au fost racordate la realitățile și necesitățile econmice, astfel ca cei care vor absolvi cursul să poată constata că au căpătat abilități și competențe noi, care îi ajută în viața de zi cu zi și în afaceri. Curriculumul a fot conceput în comun cu ADMA pentru a fortifica business-ul agricol, care necesită o abordare multidisciplinară. Planul de instruire  este modern și include vizite de studiu la întreprinderile din UE, ceea ce îi va ajuta pe studenți să înțeleagă mai bine cum funcționează afacerile din sfera industriei agroalimentare și să răspundă tuturor provocărilor”, a menționat directorul executiv al ADMA Maxim Popov.

Cursurile vor fi desfășurate la Universitatea Tehnică a Moldovei.  La finalizarea programului, absolvenții vor obține și o diplomă de MBA, eliberată de Universitatea de Științe ale Vieții din Varșovia, Polonia.

Programul este finanțat de proiectul OPTIM și Erasmus,  implementat de UTM în parteneriat cu ADMA și în coordonare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.