Instituția Publică „Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii” anunță concurs pentru ocuparea funcției vacante de jurisconsult/ jurisconsultă în Secția juridică și resurse umane 

(cod ocupație 261918)

  1. Instituția Publică „AGENȚIA PENTRU DEZVOLTAREA ȘI MODERNIZAREA AGRICULTURII” (Agenția) cu sediul juridic mun. Chișinău, str. Calea Basarabiei 18, MD – 2023.
  2. Jurisconsultul/jurisconsulta Secției juridice și resurse umane realizează sarcini de complexitate majoră în domeniul juridic, în baza abilităţilor de analiză şi sinteză a datelor complexe, a fenomenelor şi a proceselor, de soluţionare a problemelor de complexitate înaltă în domeniul juridic, inclusiv în domeniul insolvabilității.
  3. Jurisconsultul/jurisconsulta Secției juridice și resurse umane îndeplinește următoarele sarcini:
  • Reprezintă interesele Agenției în instanța de fond, apel și recurs pe cauze judiciare inclusiv în procedură de insolvabilitate și alte litigii;
  • Perfectează și depune în instanța de judecată actele procesuale necesare reprezentării intereselor Agenției în procedură de insolvabilitate și alte litigii;
  • Reprezintă interesele Agenției în cadrul adunării creditorilor și în ședințele comitetului creditorilor;
  • Soluționează sarcini delegate de către conducerea Agenției.
  1. Cerințe minime obligatorii față de candidat:
  • Deține cetățenia Republicii Moldova sau deține dreptul de a munci pe teritoriul Republicii Moldova;
  • Deține studii superioare de licență în domeniul juridic;
  • Deține experiență profesională (vechime în muncă) dovedită de cel puțin 3 ani în domeniul juridic dobândită după obținerea diplomei de licență;
  • Dispune de abilități avansate de utilizare a computerului;
  • Deține competențe lingvistice: cunoașterea limbii române;
  • Are capacitate deplină de exercițiu;
  • Alte cerințe: cunoștințe temeinice în domeniul tehno-redactării documentelor oficiale, abilități bune de comunicare și argumentare, de analiză și sinteză, de elaborare a documentelor oficiale;
  • Pe durata activității la locurile de muncă precedente, nu a încălcat prevederile art.7 alin.(2) din Legea nr.325/ 2013 privind evaluarea integrității instituționale. 
  1. Tip de angajare: perioadă nedeterminată.
  2. Documente ce urmează a fi prezentate:
  • Cererea de participare la concursul pentru ocuparea funcției vacante conform modelului (link);
  • Curriculumul vitae (CV);
  • Copia buletinului de identitate: Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor;
  • Copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională şi/sau de specializare;
  • Documente ce atestă experiența profesională: copia carnetului de muncă (după caz) și certificatul/ certificatele cu privire la munca în cadrul unităților precedente, în care urmează să se indice specialitatea, calificarea, funcţia, durata muncii;
  • Declaraţia pe propria răspundere cu privire la faptul că, pe durata activităţii la locurile de muncă precedente, nu a încălcat prevederile art.7 alin.(2) din Legea nr.325/ 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale.

Modalitatea de depunere a documentelor: Candidaţii depun documentele personal/ prin poștă la adresa: mun. Chișinău, str. Calea Basarabiei 18, MD-2023 sau e-mail la adresa domnina.calancea@adma.gov.md. Actele depuse prin email vor fi semnate electronic corespunzător Legii nr. 124/ 2022 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere. Dosarul de participare la concurs, împreună cu documentele de suport indicate mai sus, trebuie semnate  și transmise până la data de 3 mai 2024, ora 17:00.