21 martie 2025, Chișinău – Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA), în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), a organizat un panel de discuții dedicat oportunității de creare și lansare a unei Platforme de Instruiri și Perfecționare Continuă în domeniul utilizării tehnicii și echipamentului agricol. Evenimentul s-a desfășurat la Campusul Mircești al UTM, în incinta Laboratorului de Utilaj Horticol.

Panelul a reunit reprezentanți ai ADMA, UTM, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Ambasadei Japoniei, Agenției Nipone pentru Cooperare Internațională (JICA) și ai mediului de afaceri – cei mai mari furnizori de tehnică și utilaje agricole din țară.

Speakeri și principalele intervenții:

  • Dl Maxim Popov, Director ADMA, a prezentat contextul inițiativei, subliniind resursele materiale deja disponibile, inclusiv echipamente pentru producerea, reparația și testarea echipamentelor agricole si a componentelor lor, oferite anterior printr-un Acord de Grant implementat de JICA. Aceste resurse, aflate în gestiunea ADMA, pot susține instruirea practică în domeniul mecanizării agricole cât și servi domeniul cercetării și dezvoltării.
  • Dl Viorel Bostan, Rector UTM, a evidențiat importanța implicării mediului universitar în formarea practică a specialiștilor. Universitatea dispune de infrastructura și expertiza necesare pentru dezvoltarea unei astfel de platforme, menită să reunească studenți, cadre didactice, agricultori, ingineri, mecanizatori și furnizori de tehnică agricolă. Această inițiativă va facilita instruiri teoretico-practice, transfer de cunoștințe și colaborări în domeniul utilizării tehnicii moderne.
  • Dl Vasile Șarban, Secretar de Stat MAIA, a subliniat necesitatea consolidării parteneriatelor între instituțiile publice, mediul academic și furnizorii de tehnică agricolă pentru a sprijini dezvoltarea unei agriculturi moderne și competitive.

Beneficiile Platformei „Centrul Agrotek Engineering”:

Participanții au discutat despre avantajele conjugării eforturilor pentru crearea acestei Platforme, printre care:

  • Pentru Guvern: Asigurarea că resursele alocate contribuie la formarea specialiștilor bine pregătiți, conform cerințelor pieței muncii în sectorul agro-alimentar.
  • Pentru UTM: Dezvoltarea curriculumului academic și îmbunătățirea infrastructurii educaționale, ceea ce va atrage mai mulți studenți.
  • Pentru mediul de afaceri: Acces la personal calificat și adaptat progresului tehnologic.

Această inițiativă urmărește crearea unui ecosistem colaborativ între studenți, cadre didactice, agricultori, ingineri, mecanizatori și furnizori de echipamente, contribuind astfel la modernizarea continuă a sectorului agricol din Republica Moldova.